Publicat în Uncategorized

Cursa prieteniei

Cursa prieteniei

de Matei Culcea (clasa a VIII-a B)

Cu zâmbetul pe buze, am deschis larg fereastra camerei și am primit ușor înfrigurat adierea înțepătoare a unei dimineți de vară. Cerul lepaădat de nori lăsa razele soarelui să îmi mângâie suav pomeții ușor îmbujorați. Așteptam această zi cu nerăbdare. Peste doar câteva ore avea să înceapă concursul de alergare pentru care m-am antrenat atâta vreme.

Pentru a mă încălzi, pornesc pe jos spre locul de start, într-un pas ușor grăbit, cam doi kilometrii în care mă concentrez asupra a ce va urma. Era momentul meu în care trebuia să arăt tot ce am mai bun în mine. Într-un final ajung la locul de înscriere, aveam căștile în urechi, acestea redau muzică antrenantă pentru a face adrenalina să sară din mine. Deodată aud un strigăt în spatele meu, mă întorc:

-Matei ! Matei ! Era colegul meu de bancă, Filip. S-a înscris și el fără să-mi spună. Plecăm amândoi la start. Unul langă altul așteptăm semnalul sonor. O așteptare ucigătoare care nu face decât să fiarbă emoțiile în noi. Văd cum pistolul de start este îndreptat în sus și se dă startul. Pornim foarte încrezători. Totul mergea perfect, ne mențineam pozițiile avansate. Dintr-o dată observ că Filip mărește ritmul și o ia înainte. Era atât de departe încât la o curbă l-am pierdut din priviri. Măresc viteza considerabil și ajung în acea curbă, trec de ea și nu îmi vine să cred ochilor, Filip era întins pe jos iar din genunchi sângele îi șiroia. M-am speriat dar am acționat numaidecât. L-am ridicat, el nu putea să calce în piciorul rănit, așa că i-am pus mâna după umărul meu și i-am spus că trebuie să-l ajut să termine cursa. Încetul cu încetul avansăm spre final. La sfârșitul traseului, lumea începuse să se îngrijoreze. Deja totul devenise foarte solicitant, aș fi vrut să renunț, dar am continuat. Mai aveam 50 de metri până la final, iar lumea și-a dat seama ce se întâmplase când ne-am apropiat. Un ropot de aplauze se stârnește în mulțime când trecem linia de sfârșit.  Satisfacția de pe chipurile noastre face mai mult decât o victorie..

După ce am ajuns acasă și m-am întins în pat pentru a mă odihni, primesc un telefon de la Filip, în care ține să-mi mulțumească.

Cu siguranță, ce s-a întâmplat în acea zi valorează mai mult decât orice medalie aurită și uitată într-o vitrină.

Reclame
Publicat în Uncategorized

Eroul din metal

Eroul din metal

de Pădure Călin (clasa a VI-a A)

 

Cine-o fi acest erou?

Lumea ni l-a dat cadou?

Din metal, n-am mai văzut,

Să fie un erou făcut.

 

Are sfori în mâini,

Din canal salvează câini

Și domnițe în pericol,

În revistă e și-un articol.

 

De fiecare dată când salvează,

Toată lumea se minunează,

I se face metalul auriu,

Dar restul îi rămâne argintiu.

 

Acest erou poartă numele de Tonic,

Este un erou magic,

El e protectorul orașului

Și îi pune capac pericolului.

Eroul din metal_David Rolea (VI A)
Desen Realizat de David Rolea (clasa a VI-a A)
Publicat în Uncategorized

Epava

de Dan Brabete (clasa a VIII-a B)

Soarele zâmbește cu razele sale puternice pe mare agitată, iar eu cu echipa mea ne pregătim sufletește de cursa ce urma.

Eu particip la o competiție de navigație pe un velier trebuie să mergem timp de șase ore pe Marea Neagră. Ne-am îmbarcat pe velier. Cursa a început odată cu un țiuit puternic. Deja suntem copleșiți de căldura cotropitoare. Am pierdut startul deoarece una dintre frânghii se blocase. Demoralizați de eșec am continuat totuși optimiști.

Soarele se lăsase. Cerul încă portocaliu parcă ne ghida către final. Toți ne-am bucurat de impactul cu răcoarea. Nicio barcă nu se putea vedea pe marea întunecată, așa că am continuat orbește printre valuri. Deodată, o pânză de lumini ne apărus e în față. Era linia de final. Toți eram așa de bucuroși, când am auzit un strigăt asurzitor. Am căutat cu lanterna ceva ce n-ar putea da un indiciu. După niște căutări am găsit velierul adversarilor noștri pe jumătate scufundat. Din fericire, toți erau teferi dară în stare de șoc.

Am continuat să traversăm marea cea periculoasă cu un echipaj în plus la bord. Nu am reușit să terminăm primim dar măcar am făcut ce era corect.

Epava - David Rolea, clasa VI A
Desen realizat de David Rolea (clasa a VI-a A)

 

 

 

Publicat în Uncategorized

Universul meu ne-nțeles

de Dragoș Prundeanu (clasa a VII-a C)

Pământul… planeta noastră care ne-a dat viață, ce continuă să ne dea viață și la un moment dat să ne-o ia. Planeta ce ne oferă mâncare, bucurie și iubire zi de zi. Cu toate că astfel de minunății ne sunt date de această planetă numită Terra, noi nu oferim nimic în schimb. Nu! Noi doar luăm ce vrem și poluăm natura, sufletul Terrei, mama noastră, a părinților și a moș-strămoșilor noștri. Lumea plină de culori și de viață este luată tocmai de „copiii” acestei Planete Albastre, adică de noi, oamenii.

Imaginați-vă un apus de soare, o frumusețe indescriptibilă, ce nu poate fi comparată cu aurora boreală, nu poate fi asemănată nici cu o ploaie de meteoriți, frumusețea pe care au onoarea de a vedea-o ochii noștri este datorată Pământului. Copacii, florile ce înmiresmează împrejurimile prin parfumul lor deosebit și prin aspectul lor zeesc. Soarele, steaua veșnic aprinsă de culoare aurie ce ne zâmbește zi de zi și ne bucură diminețile. Oceanele și mările, o lume ce aparține izvoarelor încă nedescoperite, o enigmă albastră, o casă enormă pentru miliarde de animale. Luna, cea mai bună prietenă a soarelui, o lanternă ce ne luminează calea când în viața noastră este beznă și copiii ei, stelele ce ne îndrumă calea spre fericire și ne bucură ochii cu o privire sfâșietoare.

Glia, darul pentru toți oamenii de la țară, fără de care n-am putea trăi. „Mama” tuturor legumelor și fructelor ce ne fac sănătoși și ne bucură apetitul. Munții, o minune a acestei lumi, ce ne introduc în cap gândul de libertate și plăcerea de a te juca în zăpadă cristalină.

Uite câte minunății are această planetă de oferit! Dar noi, ca niște orbi, nu le vedem și trecem peste ele, ba mai mult, le distrugem.

Ce este pământul? Pământul este casa noastră a tuturor, ce ne colorează viața și îi dă un sens în acest univers nesfârșit.

Așa că, propun un proiect. Fiecare dintre noi să planteze o floare, orice fel de floare! Nu contează! Ce-i drept, cu o floare nu se face primăvară, dar dacă ar planta fiecare om din această lume măcar o floare, am putea înverzi planeta și să-i redam adevaratul ei potențial, să o facem un Rai pe pământ!

Alexa_VI A_Pamantul
Schita realizatîă de Alexa Gheorghiu-Milicin (clasa a VI-a A)
Publicat în Uncategorized

POTCOAVA DE AUR ȘI CALUL ÎNARIPAT

Potcoava de aur și calul înaripat

          de Anita Pănican

Era o dimineață caldă de vară. Căldura era gata să bucure pe toată lumea. Păsările ciripeau voioase peste tot. Micuța insulă englezească era într-o stare bună.

Am ieșit la plimbare cu cățelul. Grajdurile bunicului erau foarte mari așa că mai aveam multe de explorat. Eu si Pax, malamutul meu, eram faimoși în explorări.

Odată ne-am dus până la marginea câmpului agricol și am găsit o ușiță care ducea în proprietățile vecinului. Altădată mergeam spre magazinul de lapte când am găsit un canal care ducea până în spatele foișorului de lemn de lângă casa bunicilor.

Bun, să trecem la subiect!

Am deschis poarta dinspre pădure și, fără să-mi dau seama, am luat-o pe poteca interzisă. Pădurea părea interminabilă. Copacii începeau să fie din ce în ce mai negri, cerul, din ce în ce mai întunecat și poteca din ce în ce mai alunecoasă.

Pax devenise îngrijorat. A început să latre, apoi a făcut o mișcare ciudată și a fugit.

Acum eram pe cont propriu. O umbră mare se zărea din tufișul de mărăcini dii dreapta mea. Am început să fug. Umbra mă urmărea. Urmele ei lăsate în mocirlă păreau a fi cunoscute. M-am oprit. Nu mai puteam alerga. Umbra și-a făcut apariția în fața mea. Tot ce puteam vedea era o potcoavă de aur. Pe ea scria: “Atinge-mă când ai nevoie de ajutor”.

Fără nicio ezitare am atins-o. Aveam nevoie de ajutor, nu?

În fața mea a apărut un cal înaripat cu ochi albaștri strălucitori și aripi mari și albe. M-a luat din zbor și m-a așezat pe iarba din paddock-ul fermei noastre.

Mulțumesc! i-am spus eu încet așa încât să mă audă doar el.

Calul și-a ridicat copita și a zburat înapoi în pădure, lăsându-mă cu o amintire frumoasă.

A doua zi, dimineața, m-am apucat să scriu o compunere pentru revista școlii dar nu îmi veneau idei.  O bătaie subtilă s-a auzit în geamul meu. Cine credeți că era? Calul înaripat! I-am spus că am nevoie de idei pentru o compunere.

Uite așa m-a ajutat el să scriu povestea asta!

Publicat în Uncategorized

Ziua Mamei

Ziua mamei

La mulți ani, dragă mamă!
Tu ești mereu Do din gamă,
Pentru că totul începe cu tine,
Chiar și dragostea pentru mine.

Am decis să sărbătoresc,
Pentru că eu chiar te iubesc
Și îți mulțumesc pentru tot,
Țin la tine mai mult decât pot.

Toate inimile ți le-aș da,
Și în noroi m-aș scălda,
Pentru zâmbetul tău, mamă,
Iar eu sunt Re din a ta gamă.

Cu drag,
Călin Pădure

IQ6A8839
Călin Pădure, clasa a VI-a A

 

Publicat în Uncategorized

Asta-i Primăvara

Asta-i Primăvara 

de Andrei Marambei

De sub mantia albă
Ies firele de iarbă,
Pământul stă să absoarbă
Zăpada superbă.

De sub mantie crește
Un clopoțel alb ce își dorește
Soarele care împraștie
Lumina ce-l orbește .

Stolurile de rândunele
Vin grăbite sau agale
Către cuiburile de nuiele
Din locurile natale.

Florile așteptau vestitorii,
Berzele , cocorii,
Lăudându-se cu mugurii,
Lăudându-se țării.

David Rolea si Tamara Boaca VI A_primavara
Desen realizat de David Rolea si Tamara Boaca (clasa a VI-a)

 

Publicat în Uncategorized

O zi specială

de Anita Pănican, cls IV-B

Era o dimineață veselă de vară. Soarele ardea in lumina galbena, pasarelele cantau voioase prin copaci iar copiii alergau bucurosi

Numai eu eram trista. In sinea mea se auzeau tunete si se vedeau fulgerele cum cuceresc ultimul strop de bucurie si speranta.

Parintii m-au luat de acasa, de la “incarcatorul” meu de bucurie.

Stateam cu nasum lipit de geamul fierbinte al masinii, in timp ce mama incerca sa ma inveseleasca.

Tata, indreptand volanul spre stanga, a facut o curba foarte periculoasa.

In fata era o casa veche, plina de gauri, cu o gradina cu iarba si flori uscate. Tata a oprit masina si si-a dat centura jos.

Fratele meu a sarit din masina si a fugit spre usa de la intrare, bucuros.

Cand l-am vazut zambind am simtit o cladura in inima, cee ace m-a facut pentru o clipa fericita.

Am intrat. Era intuneric pentru ca lumina abia se infatisa prin ferestrele mici. Casa avea doua etaje. Am urcat scarile cu atentie pentru ca unele trepte lipseau.

Tata a deschis o usa neagra, a dat la o parte perdeaua rupta iar apoi a deschis din nou o usa, alba.

Inauntru se afla un pat alb cu o mantie stralucitoare, un covor plin de puf roz si o masa cu o oglinda fermecatoare. Din spatele unui perete s-a ivit o doamna imbracata intr-o rochie pana la pamant, cu parul alb.

-Bunica!

Publicat în Uncategorized

Dragobetele

Dragobetele

de CĂLIN PĂDURE (clasa a VI-a A)

 

Peste tot e iubire,

Este ca la întâlnire,

Cine cântă la castaniete?

Muzicienii de Dragobete.

 

Hai sa facem niște scrisori,

Mi-am adunat și martori,

Să arăt adevărata dragoste,

Și să demonstrez că nu sunt o pacoste!

 

Inimioare cât cuprinde,

Doar de mine mai depinde,

Să fac un Dragobete bun

Și să meargă totul tun.

desen-pop-daria-vi-a.jpg

desen realizat de Pop Daria (clasa a VI-a A)

Publicat în Uncategorized

Sămânța muntelui demult apus

Sămânța muntelui demult apus

Dragoș Prundeanu (clasa a VII-a C)

 

Ca o floare ea se stinge,

Repede ca lacrima ce pe față se prelinge,

Copilăria noastră, aura îngerului de sus,

Ce pentru mine demult a apus.

Și mă uit la poze cu un nod în gât

Și-mi aduc aminte de vremuri de demult,

Când lumea era ca o întreagă fantezie,

Ca o prea frumoasă poezie.

Acum ea s-a stins!

Ca o flacără neputincioasă,

De mult prea mulți ani arsă!

Și totul a fost cândva aprins,

Cândva, cândva, cândva,

Când soarele oră de oră răsărea,

Cănd viața – un univers neînțeles

Pentru mine avea un cu totul alt sens.

Cândva, când bucuria era nemărginită

Și imaginația nu putea fi oprită!

Atunci când distracția era zi de zi

Și cu ajutorul familiei puteam muta și munții!

Acum sunt prins într-un abis nesfârșit!

Stau, mă uit în gol pentru că speranța încă n-a venit…

Vremea inocenței și-a închis toate porțile,

Iar eu sunt prins afară în ploaia sfâșietoare

Și aștept, mă-ntreb dacă lumea mi-o mai da o șansă oare?

O șansă la izvorul de libertate,

La izvorul de vise, de puritate?

O șansă la tot ce-a fost mai bun în viață?

Dar asta să-mi fie povață!

Copilăria o ai o dată, nu mai mult!

Trăiește-o fără niciun alt gând!

Bucură-te de acest dar multicolor de veselie,

Altfel vei regreta o veșnicie!