Publicat în Uncategorized

Pe meleagurile copilăriei

Pe meleagurile copilăriei

de Sara Amza (clasa a VIII-a C)

La un moment dat în viață, orice copil visează să crească, să fie independent și să își poată lua deciziile pe cont propriu. Orice copil pierde, într-o clipă sau alta, farmecul inocenței și pășește nestingherit pragul maturității. Fiind eu însămi o victimă a falsei preconcepții că ceea ce îmi doresc este să cresc cât mai repede, câteodată mă găsesc nevoită să îmi închid ochii și mă întorc nostalgică pe meleagurile celei mai frumoase lumi pe care am avut norocul s-o descopăr: copilăria.

Ce poate fi mai frumos decât un univers în care toate grijile sunt sfărâmate în pulbere și luate de aripile calde ale vântului, în care singurele probleme sunt juliturile superficiale în genunchi de la o cazatură din plinul unui joc? Pășesc precaută în această lume colorată și plină de speranță și nu îmi pot lua ochii de la splendoarea acesteia. În stânga mea, o scară înaltă în spirală pare să conducă la uși spre toate amintirile copilăriei mele, din dreapta mea se aud clinchetele cristaline de râsete ale unor copii. Înaintând, mintea mea este îmbăiată în delicioasele mirosuri de turtă dulce, măr copt și vată de zahăr. Parcă mă regăsesc într-o poveste cu prinți și prințese, cavaleri curajoși și aventuri palpitante din care n-aș mai vrea să ies.

Aleg să mă opresc în fața unui carusel, iar în capul meu se proiectează o vagă imagine a memoriei acestuia. Îmi aduc aminte cu câtă ardoare voiam sa ma dau în  acest carusel și cât de furioasă eram pe sentimentul de frică ce mă oprea din a-mi împlini dorința. Un gând fugar îmi trece prin minte și zâmbesc la simplitatea și totodată puterea sentimentelor mele de atunci. În fața ochilor mei, înapoi în tabloul de acum șapte ani, intră în cadru mama, blajină și iubitoare cum o știu dintotdeauna, și îmi dă o îmbrățișare care mă face să uit de toate certurile pe care le-am avut cu ea și de toate supărările pe care mi le-a cauzat pentru simplul fapt că sufletul meu de copil nu înțelegea grijile ei. Mama m-a ținut strâns de mână și mi-a promis că, dacă aleg să mă dau în carusel, urma să fie chiar acolo cu mine, așa că am înaintat curajoasă, sub protecția absolută a mamei și m-am distrat ca niciodată. Cât de ușor era totul pe atunci!

Ajung și la sfârșitul călătoriei mele pe tărâmul copilăriei și trebuie să mă întorc acasă, avand parcă un sentiment de armonie în inimă. Știu acum că, uneori, pentru a păstra pe deplin un moment în suflet, trebuie doar să apreciezi cu simplitate frumusețea clipei, așa cum numai un copil, prin puritatea sa, ar putea.

 

Papacu Noelle_Universul povestilor
Desen realizat de Noelle Papacu (clasa a II-a A)

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s