Publicat în Uncategorized

Călătoria mea în lumea imaginației 

Călătoria mea în lumea imaginației

de Teodora Vlad (clasa a VIII-a C)

 

Copilăria este lumea mirifică din care lipsește tristețea. Aici, copiilor li se citește mereu pe fete veselia, iar grijile îi ocolesc cu incapatanare. În acest taram al fanteziei, buzele lor știu doar sa rada, iar sufletele lor zboara precum fluturii suavi in lumina cald a soarelui de primavara. Inocenta cu care copii își trăiesc copilăria este asemenea gingasiei prin care florile gustă din splendoarea vieții.

Atunci cand vorbesc despre copilărie, primul meu gand este legat de cele mai frumos lucru de care am avut parte în copilărie: imaginatia.

De mic copil am fost o visătoare. Mă țineam de mână cu imaginatia, ca și cum ar fi fost prietena mea cea mai buna.

Visam ca sunt o prințesă și că locuiesc împreuna cu părinții mei, regina și regele, într-o imparatie îndepărtată. Mama era „regina mereu veselă”, asa-i spuneau curtenii deseori. Ei se minunau cum de atunci cand intra in incapere, inveselea pe fiecare. Tata era ocupat mai mereu, nu-l vedeam deloc prin preajmă. Era prea ocupat sa devină rege peste mari și tari, să cucerească lumea-ntreaga.

Cand venea acasă, tata îmi aducea mereu cate un ceas, fie că era un ceas deșteptător, cucu sau un cesulet de mana. Niciodată nu am înțeles de ce, aveam tot ce-mi doream, un ceas era complet inutil la cate bijuterii și podoabe aveam. De fiecare data cand primeam cate o cutie cu un ceas în aceasta, ii reprosam tatălui meu ca nu stie sa faca cadouri. Tocmai el ma invatase ca „a face cadouri cuiva e un dar de la Dumnezeu de care nu toți oamenii au parte”, însă, pe atunci, eram convinsă ca el nu va primi în veci acest dar sacru.

Anii au trecut si inca eram prinsa in acel taram imaginar. Ideea de a mă întoarce la realitate nu îmi trecuse nicidecum prin cap, intrucat nu îmi puteam imagina ce s-ar putea intampla în lumea adevărată. Eram încă printesa de 6 ani, chiar dacă nu mai aveam mult și implineam frumoasa varsta de 18 ani. Însă viața mea nu mai era așa roz ca de obicei. Venise ziua în care tata nu a mai plecat în drumetii. La început a fost ciudat sa il vad mereu cu noi în palat, cina mereu impreuna cu mine și mama, se plimba cu mama în fiecare zi prin grădina, nu mai era același pe care-l cunoșteam.

Cu ocazia majoratului meu, organizasem cea mai mare petrecere. Printi si printese de peste mari si tari urmau sa imi aduca cadouri dintre cele mai frumoase. În timp ce mă pregăteam de marea gală, am primit o veste neașteptată.

Brusc, m-am trezit la realitate. Nu mai eram în castelul din imparatia îndepărtată, eram acasă. L-am văzut pe tata întins în pat cu pătura pana la gat. Îmi făcu semn să mă apropii de el. M-am pus în genunchi langa pat. Acesta mi-a spus ca are o boala grava si ca urmează sa își ia zborul către o lume mai buna. Am izbucnit in plans.

În ultimele clipe de viata, tata mi-a zis povestea din spatele acelor ceasuri, care cu ani în urma mi se păreau inutile. El mi-a zis ca fiecare ceas îmi înseamnă încă o secundă, un minut, o ora, o zi, un an de viata. „ Viața e cel mai important lucru pe care ii detii. Pretuieș-te-l!” îmi zise el, cu durere în suflet.

În următoarele secunde, am simțit că mi-am pierdut o părticică din suflet. Totul s-a înnegrit în fața ochilor. Mama a început să plângă și dus a fost sufletul tatălui meu… eroul sufletului  meu.

desen compunere teodora vlad viii c
Desen de Vlad Teodora (VIII C)

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s