Publicat în Uncategorized

Past the borderline

Past the borderline

by Ștefania Enache (class 9)

Jude grasped the edge of the desk and kept her face down, making sure that her brown hair was covering her face.  Avoiding eye contact, the brunette noticed Carla and her friends enter the classroom. She saw Carla suddenly turning her head to face her, and Jude rapidly returned her gaze to the dirty desk a moment too late. The other girl smirked and strode towards her, her friends at her heels. Jude gulped, cold sweat trickling down the nape of her neck. She gingerly touched her somersaulting belly and blinked rapidly.

A sudden noise made her look at her right, where Carla was saying something. Jude gulped, trying to pop her ears. The whine in her ears did not ease one bit. The girl looked at Carla, who hit her desk again, then straightened her back. The message was clear. Jude stood up and followed the other teen out of the classroom.

––-

Jude opened the stall’s door and turned the tap on. She splashed cold water on her face, then opened her eyes, when she suddenly heard a loud crash. She looked in the mirror and saw a very bruised Carla scramble to her feet and run out of the door. Jude tried to remember if Carla was hurt the last time that she had seen her, but her mind was blank. She couldn’t remember anything since morning.

She rubbed her pounding temple and looked in the mirror. Jude sighed. She had gotten fat again. The girl exited the bathroom, then stopped dead in her tracks in front of her locker. They had painted it again. She took the pack of wet wipes from her back pocket and rubbed the door of the locker. Fortunately, it had been done recently, so she erased it quite easily.

Jude bit her lip, trying to keep her frustration from leaking out. She had forgotten her locker combination again, she couldn’t remember anything from her last class, the headache hadn’t eased one bit, and people were for some reason calling her Julie the possessed.

––-

Jude whipped her head upwards so fast her neck snapped. She could taste bile in her mouth no matter how many times she swallowed. She gulped, trying to ease the knot in her throat and circled her stomach with her arms. She held her breath, trying to keep herself from hyperventilating, but to no avail. She noticed red drops on her skirt and placed her hands in her lap, silently staring at her reddened nails until her vision turned blurry. Her esophagus untied itself by letting out a disturbingly loud sob.

“Teacher, Julie’s having a panic attack.” rang out a voice next to her.

Jude slowly turned her head to face the person next to her. Why was she sitting next to him? Jude hated him. But she also couldn’t remember how she got there. Her stomach did an impressive stag jump and acid poured in her mouth. She swallowed it, then shuddered.

––-

“Julie, are you all right?”

Mom. My name’s Jude.

 “Julie?”

Jude.

 “I’m fine.”

past the borderline

Reclame
Publicat în Uncategorized

România mea. Cum se vede lumea prin ochii unui copil din clasa a doua?

Lumea e așa: joacă, jocuri, glume, idei, prieteni, mișcare, năzbâtii, cărți, mâncare și adulți care zbârnâie în jurul lor pentru a le oferi protecție, sprijin, educație, hrană și iubire.

În an de mare sărbătoare pentru România, profesorii pregătesc tot felul de lecții cu și despre țara în care trăim. Și este frumos așa.

_Q6A9176_Q6A9177_Q6A9180IMG_0551

Cum vede un elev din clasa a doua țara în care trăiește? Ce știe despre ea? Ce însemană România pentru el?

Ei bine, pentru copilul din clasa a doua, România este familia lui. El înțelege atât nucleul familiei cât și familia extinsă. Deseori, animalul de companie sau jucăria preferată, sunt de importanță majoră și parte a familiei.

IMG_0564

De aceea, le-am propus elevilor mei un proiect: să scrie despre familia lor pentru a face o surpriză părinților cu ocazia celor 100 de ani pe care România îi împlinește. Elevii au primit cu entuziasm ideea și iată ce au făcut:

–         Au decis despre cine din familie doresc să scrie.

–         Au ales numărul de pagini pe care cărticica îl va avea.

–         Au scris ținând cont de ceea ce am învățat la CLR- descrierea unei persoane- însușiri fizice, însușiri sufletești, relația cu acea persoană; așezarea în pagină.

–         Au ales cartoane colorate pentru coperte.

–         Au decorat coperta, și-au lipit poza, au scris titlul.

IMG_0545

Prin proiecte de acest tip, copilul se află în centrul demersului educativ. El gândește, scrie, își prezintă munca și ducând acasă produsul, va crea un moment unic atunci când împreună cu părinții vor răsfoi sau vor citi. Am văzut în paginile lor descrieri de șapte-opt propoziții și descrieri care au umplut pagina. Detaliile scrise sunt foarte diferite însă oferă claritate asupra ceea ce copilul prețuiește la cei dragi. A scrie pe pagina albă că îți iubești mama, tata, bunicul, bunica este mai mult decât o declarație. Este sincera lor apreciere și recunoștință.

IMG_0552

Am selectat câte o propoziție din fiecare cărticică “Familia mea”:

“Ea zâmbește mult. El este foarte glumeț. Ei îi plac mult pastele. Este cel mai bun tată din univers. Ei îi place să îmi citească din cartea cu Harry Potter. El se joacă cu mine. Ea desenează foarte bine. Ei îi place să o ajute pe Buni. Când era mică îi plăcea să cânte la mandolină. El este bun la tehnologie. Tata se joacă cu mine și când vrea să se joace mă ia prin surprindere. Tata o cunoaște pe mama de la liceu. Ei îi place să gătească cu mine și să meargă la sală cu tata. Mama mea este fericită. El de obicei se îmbracă cu tricou alb câștigat la concursuri de alergat. Tata este foarte frumos și harnic. Și ne dă pupici în fiecare noapte când mergem în pat.”

Activitatea a fost plăcută, elevii au fost harnici și la final am văzut pe chipul lor bucuria și emoția.

IMG_0556

text de Delia Raț (înv. clasa a II-a B)

Publicat în Uncategorized

Sign of the Ocean

Sign of the Ocean

by Iohanna Cristea (class 12)

Her eyes shook with fear and resignation as tears streaked down her dirty face. Dry blood was caked on one side of her face where he hit her, apparently not hard enough in his opinion. Her voice cracked as she was pleading him to let her go. She promised to never tell anyone what happened. In a perfect world, he would let her go, but this world was far from perfect. Her fragile body started shaking as soon as she saw him take out a blade which made him mischievously grin down at her. He felt powerful knowing her life was in his hands and only he could decide her fate. Her heart was pounding so loud it could be heard clearly. He got down on his knees, their eyes on the same level. The despair in her eyes was crystal clear and at that moment she realized her life was about to end. He put the tip of the blade on her lower lip and slowly started to run it down her chin and neck enjoying every tear that cascaded down her swollen cheeks and every shaky breath she took, which was about to be her last. The hope she once had in her eyes now changed into acceptance. She knew this was the end. That there was no way she could escape.

“Just do it… ” were her muttered words before taking one last deep breath and closing her eyes waiting for the blade to pierce her neck. The acceptance in her eyes made him doubt his next move, his heart started aching when he saw her give up on fighting for her life. The shaky breath made her body shiver as the cold air touched and fragile skin. He put the blade away and slowly let go of her giving her the opportunity to move away. She rushed to the end of the freezing cell getting as far away as possible from the cold-hearted killer. Squinting her eyes, she tried to look at her killer’s face but all she could see were his penetrating blue eyes that reminded her of the ocean. His gaze burned into her soul reading all her thoughts. His sudden movement startled her and the next second a loud thud was heard. He slammed the door and left her alone with her thoughts. She kept asking herself “Why didn’t he kill me…? Will he come back later and finish what he started?” Slowly and carefully she supported herself and tried to get up from the dirty ground, but she was so weak her legs betrayed her and she fell down knocking her head on the ground.

Beep…beep…beep…

Her heavy eyelids didn’t allow her to properly open her eyes, but she could hear someone sobbing next to her. Fighting with the pain she felt in her body she moved one of her fingers to let the person next to her know that she was alive. That’s all she was able to do before falling back into a deep sleep.

Beep…beep…

The pain wasn’t as bad as the one she felt the first time she woke up. Opening her eyes, she was welcomed by a blinding light. Adjusting to the light she looked at her surroundings. It looked like a hospital room, but full of flowers, balloons and much more. Under her finger, there was a red button that would announce a doctor or a nurse that she woke up. As soon as she pressed it three nurses entered and started examining her.

One of the nurses started to ask her multiple questions.

”Do you remember what happened?” All she could do was shake her head no. The nurse sighed and asked her a few more questions. “What’s your name, dear?” The panic was clear in her eyes as soon as she was asked because she realized she couldn’t remember her own name. “It’s fine dear, you had a bad concussion, probably from hitting your head. Our best doctor will be here any minute to tell you more.” The nurse smiled kindly at the girl and left the room making her wait for the doctor.

Less than two minutes after the nurses left, the doctor came in together with his assistant. She didn’t even look up her only concern was that she forgot who she was. The doctor cleared his throat which made her come back to reality.

“Hi, my name is Dr. Warner and this is my assistant Alexis. What’s your name?” he asked the girl.

“I…I don’t remember,” she answered with a raspy voice. The doctor turned his back at her just as she looked up at him. Sighing, she closed her eyes and tried to relax her tensed muscles but soon enough the doctor asked her to open her eyes and follow the light. She gasped when she opened them.

These eyes…those ocean blue eyes…

 

 

Publicat în Uncategorized

Comunicarea (poezii)

Comunicarea

de Luca Petrișor, clasa a VI-a A

Comunicarea este importantă,

Parcă ar fi o artă,

Toată lumea o folosește,

Zi de zi se irosește,

Fără ea n-am exista,

Noi și lumea asta,

Toată lumea o prețuiește,

Niciodată nu se învechește.

 

Se pare că ne ajută,

Câteodată poate fi și brută,

Comunicarea fără sentimente

Nu poate avea cuvinte eminente,

Cuvintele pot fi bune, dar și rele,

De aceea trebuie să avem grijă cu ele.

 

Ele pot provoca și durere,

Dar în același timp plăcere.

Și așa ca să încheiem acestă comunicare,

Vă îndemn să vorbiți deschis, fără ezitare!

 

Comunicarea

de Călin Pădure, clasa a VI-a A

Comunicarea e esențială,

Este chiar demențială.

Te ajută la toate,

Chiar și la mate.

 

Vorbim, cu toții, să știi,

Asta ne ține vii,

Căci așa ne-a lăsat Dumnezeu,

Acum e rândul meu.

 

Un cântec ar fi bine,

Ca să ajungă la tine,

O poezie frumoasă,

Sau una maiestuoasă.

 

Și un dans poate

Să-ți arate,

Că îmi pare rău

Și că sunt îngerul tău.

 

Să nu mai vorbim de artă,

Într-o lume colorată,

Emoții îți transmite,

Ca să ții minte.

COMUNICAREA
COMUNICAREA – Schiță de Călin Pădure
Publicat în poezii

Cartea veche și cartea nouă

Cartea veche și cartea nouă

Pădure Călin, clasa a VI-a A

 

Într-o bibliotecă, cam acum cinci ani,

Un copil a luat o carte care a costat zece bani.

Era o carte destul de veche,

Care nu avea pe lume o pereche.

Între timp, un bibliotecar

A dat jos din autocar

O carte nou-nouță cu coperta albastră,

Cu pagini fine, foarte măiastră.

Când a văzut copilul cartea, a adus-o îndată

Pe cartea împrumutată,

Ca să-și ia cartea minunată.

,,-Ce-ai crezut tu, surată, că te ia pe tine?

Uite ce frumoasă sunt, normal că mă ia pe mine.

Ai îmbătrânit, ia și tu o pauză,

Nu poți recita corect nici măcar o frază.”

,,-Adevărat vorbești, tu ești tânără și frumoasă,

Dar chiar crezi că mă lasă?

O să citească un cuvânt și te va lăsa jos.

Poate sunt bătrână și am cotorul ros,

Dar ce e în mine este frumos.”

 

Așa se întâmplă și acum,

Dar nu judeca o carte după copertă, nu ai cum!

SKM_C224e18110810500_0001

text și schiță de Călin Pădure, clasa a VI-a A

Publicat în jurnal

Viața unui adolescent

Salut! Mă numesc Dragoș. Fiind un adolescent de apoape 13 ani, pot spune că am avut o grămadă de visuri și nenumărate hobby-uri. Primul meu pas important în viață a fost grădinița. Aceasta a fost sămânța de la care au pornit cunoștințele și vocabularul meu de limba engleză. În clasele primare mi-am făcut o grămadă de prieteni cu care țin legătura și acum, deși suntem, în prezent, la școli diferite. Tot în clasele primare, am avut norocul de a avea cea mai bună si înțelegătoare învățătoare din câte există. Zi de zi mergeam în parc unde obișnuiam să mâncăm înghețată și ne distram la maxim. Noi aveam și o tradiție de a participa an de an  cu o scenetă de teatru muncită din greu la un concurs numit „Mark Twain”.

Momentan, sunt în clasa a 7-a, așadar nu pot spune cum au fost toate clasele gimnaziale, dar clasele a 5-a și a 6-a m-au învățat lucruri despre care nu auzisem până atunci, iar în acești 2 ani am avut parte de foarte multă distracție, așa cum știu că va fi și în viitor.

De mic am vrut să mă fac inginer IT, dar odată cu creșterea vârstei, visul meu cel mai aprig a fost și încă este să devin o vedeta la Hollywood, un actor renumit. Debutul l-am făcut în grupa mică la grădiniță, când am intrat pe scenă și apoi am plecat fără să pot spune nici un cuvânt. Am primit aplauze furtunoase, probabil pentru mersul meu grațios. Ulterior am reușit să fac față provocărilor și stresului de a vorbi în fața publicului și am câștigat câteva premii în diferite scenete. Daca voi continua așa, să muncesc și să studiez din greu, sigur voi ajunge să pășesc pe covorul roșu.

Destul cu visele mele. Hai să vorbim acum despre hobby-uri. Eu sunt un tip complex și îmi place să am mai multe ocupații. Prima oară, cam prin clasa întâi, am făcut o pasiune pentru Origami. Mi-a plăcut foarte mult cum poți da unei simple foi valoarea de a fi un obiect sau chiar o ființa. După Origami, a urmat desenul. La început, puneam creionul pe hârtie și încercam să desenez un animal, o mașină sau orice altceva. Apoi, am descoperit un nou mod de a îți exprima sentimntele, și anume Graffiti. Mulți spun că Graffiti-ul doar strică pereții sau enervează lumea, dar pentru mine este un mod de a te exprima.

Un hobby pe care îl am chiar și în ziua de azi și de care sunt foarte mândru, este prepararea cafelei, mai exact espresso și latte-art. Mulți cunosc modalitatea de a face espresso cu pastile, dar cafeaua adevărată este făcută în mare parte manual, cu reglaje fine la râșniță și espressor. Cel mai mult îmi place să fac modele în cafea prin turnarea cremei de lapte, așa numitul „latte-art”. Am învățat să fac „rozete” și „inimioare” și acum lucrez intens la „scorpion”. Iubesc și „selfie coffee”, adică imprimarea pozei tale cu coloranți naturali pe un cappuccino sau pe frișca din cafea. Yummy!

12e91f24-0b20-42aa-84d7-2e92c20ab1a5

Mai am un hobby, puțin asemănător cu prepararea cafelei și acela este gătitul. Însă nu gătesc orice! Fiindcă semăn cu tatăl meu, ador să prepar dulciuri pentru ca apoi să le mănânc. Recent am inventat o nouă rețetă de tort care s-a dovedit a fi delicioasă. Ultimul hobby descoperit,  dar nu cel din urmă, este magia cu cărți. E super-tare să le fac oamenilor trucuri magice, iar aceștia să-mi arate fața de „a fost uimitor”. Acest sentiment este unul senzațional!

IMG_4059

Spunând toate acestea, nu pot să zic că viața mea este perfectă, dar pot garanta că e tot ce mi-am dorit vreodată.

text de Dragos Prundeanu, clasa a VII-a C

Publicat în poezii, Uncategorized

Cioara și găina

Deasupra unei grădini,

Lângă un cămin,

O cioară rea și neagră,

Domina o țară-ntreagă.

 

Lângă o pădure cu pini

Era un lac plin cu găini.

Una dintre ele stă să strige:

-Uite o cioară, ce novice!

 

Cioara se apropie înfuriată,

Iar găina o luă la goană speriată.

Unu, doi, trei,

Te prind, vrei, nu vrei!

 

Toate găinile au fugit, vai,

Dar, una, cea cu grai,

A avut motiv de a zice:

-Hai, măi, cioară, la un ceai!

 

Cioara cu putere pornește

Și înoată cu durere.

-Vai, doar tu ai rămas?

-Din păcate, toate au făcut un pas!

-Nimeni nu crede că o cioară poate înota,

Dar, iată-așa!

-Nu-i problemă, le strig eu să se-ntoarcă,

Precum o roată.

 

Așa cioara rea și negricioasă

S-a transformat într-o lebădă grațioasă!

skm_c224e18110712130_0001.jpg

text și schiță de Maia Georgescu, clasa a VI-a A

Publicat în Uncategorized

PĂSĂRI CĂLĂTOARE

   Vântul șuieră printre copaci, dezbrăcându-i de hainele lor, pe care le așază pe pământ, într-un covor țesut în culori autumnale- arămiu, gălbui și roșiatic, care răspândește o mireasmă amăruie. Norii pufoși și cenușii alungă soarele pentru a domina peste întreg ținutul, acum adormit.

YJPH1791

      Păsările își iau la revedere de la meleagurile calde pe care au poposit, acum mai puțin primitoare și cântă o ultimă rapsodie de rămas-bun.

      Florile își scutură petalele veștejite, umplând câmpurile de tulpini uscate, ce rămân hrană pământului până primăvara viitoare. Picături de ploaie cad pe pămantul moale, ca o melodie repetitivă, iar răcoarea se simte treptat în atmosfera tristă.

RQHA5714

      Soarele palid mai trimite câteva fascicule de lumină peste fructele ce se coc în gospodăriile îngrijite ale oamenilor. Strugurii zemoși sunt culeși de pe aracii înfipți în pământul afânat și pleacă în remorci, începând lunga aventură a vinului.  

      Gospodarii umblă ca furnicuțele pe câmpurile gălbui, culegând rândurile bogate de știuleți, care umplu coșurile, iar pământul rămâne presărat cu mărgele de porumb.

NSBV9156

      Belșugul se amestecă cu nostalgia verii și melancolia toamnei într-un sentiment al speranței, purtat de păsările călatoare, peste mări și țări, până primăvara viitoare. 

Text & foto de Ilinca Gabura, clasa a VII-a C

Publicat în Uncategorized

Vacanța mea

Poate vă întrebaţi de ce scriu asta? “Matilda, a început şcoala!”. Păi am voie să povestesc.

Deci, am vrut să mergem la Puntea regală şi fix asta am făcut. Era obositor. FOARTE OBOSITOR! Am mers, şi mers, şi mers şi mers până am ajuns. Da, şi m-am odihnit cu părinţii acolo. A fost foarte frumos până s-a înnorat. Am mers jos în fugă. A început să plouă. Mama a trebuit să se oprească să îşi facă nişte lucruri. Era linişte. Şi…auzim…URSUL! DA, ursul. Am fugit foarte REPEDE. Dar a început grindina. O, Da! Gheaţa! Am fugit super mult. Apa ne ajungea până la genunchi.

Fleaşcă toată…mai rece decât iarna.

Eram disperată, eram îngheţată. M-am adăpostit cu ghiozdanul. Eram pierdută, trebuia să merg jos. Altfel, puteam să ma sting. Mă dureau mâinile şi picioarele. Eram un cub de gheaţă. O zi a părut 600 de zile. Am ajuns pe stradă, pe lângă maşini, dar nu era a noastră. Dar a venit cineva care ne-a luat cu maşina. Bine că am ajuns la maşină.

IMG_2816

M-am dezbrăcat complet în maşină. Am mers puţin până când, POP!

Văăăăăălllllllllleeeeeeuuuuu! Avem pană? Ce s-a întâmplat? Ne-a farsat cineva? Ceeeee s-aaaaaaa îîîîîînnnnnnttttââââmmmmmmplaaaatt?!?!?! Am avut de ajuns! Ooof! De ce?

Clar aveam pană. Ce ne facem? Bine că veneau bunicii mei. Yay! Acum putem să mergem la hotel. Măcar am stat 5 ore. Am aşteptat destul de mult.

Cinci minute mai târziu.

Măcar sunt încă în viaţă! Sănătoasă, totul e bine. Asta contează.

Sfârşit!

IMG_2817

lucrare de Matilda Roșca, clasa a III-a B

Publicat în Uncategorized

Revistele noastre sunt premiate

Suntem iarăși mândri și fericiți! Am participat și anul acesta la concursurile de reviste școlare și am fost din nou premiați: premiul I la etapa pe sector, pentru revista în limba engleză ’School Rocks’ și limba română „Firul Ariadnei”, iar pentru concursul pe municipiu, am obținut locul I, cu revista în limba engleză și locul III cu revista în limba română.

Revista in limba română, „Firul Ariadnei”, este o revistă de tip caleidoscop, cuprinzând informații din domeniile de activitate școlară și extrașcolară a școlii, proiecte realizate de către elevi și creații literare izvorâte din sufletele copiilor.

 

De asemenea, revista în limba engleză a școlii, ’School Rocks’, este o revistă care dezvăluie pasiunile și realizările elevilor de-a lungul anului, aceasta fiind împărțită în trei categorii: ’News, Events & Trends’, ’Creative writing’ și ’Laughter zone’ în care sunt prezentate evenimentele din semestrul respectiv, știri de ultimă oră din cadrul școlii, compuneri, poezii și, ca să nu uităm că râsul este benefic, o zonă de amuzament.

Le mulțumim coordonatorilor revistelor noastre, Andreea- Florentina Șandor, profesoara de limba română și domnului profesor de engleză Ciprian- Petre Bibic, pentru implicarea și dăruirea cu care ne îndrumă pașii în realizarea acestor reviste și ne propunem ca și în anii care urmează să facem cunoscute performanțele și creativitatea copiilor din Liceul Teoretic Școala Mea.